Motto

“Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
Și inima-ți zvâcnește mai rar,
Ca și cum nimic nu ți-ar bate în piept,
Ci adânc în pământ undeva.

Lucian Blaga

          Cuvintele poetului ne determină să privim în urmă cu pioșenie pentru a recunoaște că satul/mediul rural este cel mai fidel păstrător al tradițiilor și obiceiurilor locale.
Patrimoniul cultural al comunităților care reprezintă teritoriul GAL VA-VM se materializează în valori materiale şi imateriale, care le definesc modul de a fi și care le conferă identitate locală, însumând: modul de a exista, modul de a crea, de a-şi înfrumuseţa întreaga existenţă prin creaţii artistice, de a gândi şi simţi, de a filozofa, de a crede.
Locuitorii satelor au un puternic simţ al cinstei, demnității și originii, păstrând astfel cu sfințenie credința, tradițiile și obiceiurile străbunilor noștri. Bogăţia, diversitatea, frumuseţea și originalitatea obiceiurilor, tradiţiilor și creațiilor popularea, se manifestă prin ataşamentul puternic, de nezdruncinat pentru cultul strămoşilor şi al vetrei lor natale, pentru păstrarea limbii şi credinţei, a portului şi datinilor din bătrâni, prin sistemul lor filozofic asupra naturii şi societăţii, a binelui şi a frumosului.

Obiceiuri si traditii

Teritoriul cuprins între Văile Ampoiului şi Mureşului este locul unde tradițiile și obiceiurile străvechi se păstrează cu sfințenie și în zilele noastre. Orizontul etnofolcloric al acestor meleaguri este deosebit de bogat, aici găsim obiceiuri religioase de trecere”, ale ciclului familial (precum botezul, nunta, înmormântarea, sărbători religioase cu semnificație deosebită) și obiceiuri folclorice calendaristice (de primăvară, vară, toamnă și iarnă), obiceiuri legate de ciclul natural-social, specific muncii și ocupațiilor locuitorilor acestor meleaguri (împreunatul oilor, cununa grâului, clăcile, șezătorile). In categoria tradițiilor locale se regăsesc și obiceiurile și tradițiile cu date fixe sau mobile, care celebrează sărbători populare, cum sunt Simedru sau de Sfântul Dumitru, obiceiuri de Sânziene, de ragobete,
Babele, Mărțișorul.

Obiceiurile și tradițiile de pe teritoriul GAL-lui reprezintă o zestre spirituală care a scos la iveală valorile durate în timp ale locuitorilor de pe aceste meleaguri. Ele aparțin zonei etnofolclorice a Ardealului, au multe puncte comune reprezentative, dar se constată existența unor valori specifice comunităților locale. Chiar dacă astăzi mare parte din tezaurul
folcloric nu se regăsește în viața actuală a locuitorilor din mediul rural, acesta există în memoria comunității, în mentalitățile tradiționale, în legile nescrise și transmise cu sfințenie de la o generație la alta.

In cadrul riturilor de trecere, nunta ocupa un loc special. În timp ce nașterea și moartea reprezintă fenomene naturale, în care individul este implicat in mod involuntar, nunta

Dansatori Valea Muresului
G.A.L. Valea Muresului si Valea Ampoiului-Activitatea4-Ciugud019

reprezintă un fenomen social, complex, constând dintr-o serie de momente succesive (pețitul, logodna, strigările, chematul la nuntă, cununia religioasă și masa mare). La acestea se adaugă o serie de episoade secundare: împodobitul steagului, pupăza, găteala miresei, bărbieritul mirelui, formarea alaiurilor-al mirelui și al miresei. Totul face parte din ritualul
nupțial – o adevărată piesă de teatru cu protagoniști (mirele și mireasa) cu actanți principali (socri mari, socri mici, nănași) cu imens număr de participanți (nuntașii) și cu participarea lăutarilor. Evenimentul este pus în scenă și regizat pe baza  unei tradiții străvechi, de către cei doi vornici, ai mirelui și ai miresei.

Deși căsătoria, finalizată prin nuntă, apare ca un fenomen exclusiv social, în realitate ea este condiționată de o serie de factori biologici (vârsta), economici (averea), etici (stima de care se bucură cele două familii ce urmează să se încuscrească).

Ritualul tradițional al nunții din Transilvania a fost readus în conștiința locuitorilor din
Săliștea în baza unui proiect finanțat de Consiliul Județean Alba și reprezintă un mod de valorificare a obiceiurilor locale.

Înmormântarea presupune punerea însemnelor de doliu, trasul clopotelor la biserica din parohie, organizarea în două seri a priveghiului la care merg rudele, prietenii, vecinii. A treia zi se organizează slujba de înmormântare, la final familia oferind lumânări, colaci şi vin, după care alaiul se deplasează la cimitir. Preotul, rudele, prietenii şi vecinii sunt invitaţi la pomană.

Din categoria obiceiurilor calendaristice Sângeorzul simbolizează începutul activităților de la câmp (arat și semănat). Tradiția se păstrează și astăzi în comuna Meteș. De asemenea Sângeorzul simbolizează și începutul anului pastoral, această tradiție veche se desfășoară
primăvara când se adună oile la ciobani şi se face măsuratul oilor, eveniment organizat în mod tradițional în satul Loman, comuna Săsciori.

Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza sunt marcate în mod deosebit prin colindele din Mocănime. Aici colindătorii sunt numai bărbați în succesiunea vârstelor-copii, adolescenți, tineri necăsătoriți, bărbați în floarea vârstei. Între colindători rolul principal revine cetelor de călușari. Cetele se constituie o dată cu începutul postului sau numai la Sfântul Nicolae, își
stabilesc o gazdă unde se întâlnesc periodic pentru a se pregăti, învățând dansurile și colindele de grup, care au particularități specifice. Colindul și călușarilor se desfășoară de Crăciun, când colindul se încheie în ziua a treia cu jocul și cina gazdei la jocul de călușari, se reia în ajunul Anului Nou, cu rol preponderent augural, cu cina și jocul celei de a doua zi de
sărbătoare, pentru ca în final să se desfășoare Jocul Mare și Masa Mare a călușarilor, în ziua de Bobotează, când se încheie ciclul, se plătește gazda se consumă mâncăruri și băutură.

Pomana copiilor„, „Fugaritul mirelui” și „Jucatu loptii-n batasunt trei obiceiuri, unice in judetul Alba, care se desfasoara în a doua zi de Pasti in satul Presaca Ampoiului, de pe Valea Ampoiului. Primul obicei, „Pomana copiilor„, are rolul de a celebra cultul morilor, mai ales pentru cei care nu au fost pomeniti niciodată în biserică. După ce se oficiaza slujba
religioasă, în curtea bisericii, o femeie numita „prescurăriță” așează jos pe iarbă colaci cu ouă în mijloc. Copiii din sat se așează, fiecare, in fata unui colac. La capatul dinspre apus al rândurilor, se pun pe o masă colacul-parastas, câțiva colăcei, vinul și cărțile sfinte, iar preotul oficiază “slujba îndatinată”. După sfințirea colacilor și a ouălor roșii, fiecare copil își ridică
„pomana”, pe care o și mănâncă acolo, timp în care incepe cel de-al doilea obicei, „fugăritul mirelui„. Unul dintre feciorii din sat care s-a însurat în ultimul an este „fugărit” de doi baieți, „mirele” având un avans de o sută de metri. Întrecerea este urmarită de întreaga suflare a satului de pe un deal, alergătorii fiind încurajați cu strigături hazlii. Dacă „mirele” este ajuns și
prins de către feciori, acesta trebuie să le ofere în schimb câte un litru de vin. Daca „mirele” nu este prins, el este cel care primește vinul de la cei doi și se mandrește că a ramas tanar. Cel de-al treilea obicei care are loc in a doua zi de Pasti in Presaca Ampoiului, „Jucatu loptiin bâtă„, este asemanator cu jocul de oina. Doua echipe formate din cinci până la opt membri își trasează terenul de joaca, astfel încât să fie marcat un țăruș de plecare și unul la care trebuie să se ajunga. Jucatorii trebuie să plece de la bază, după care să se întoarcă înapoi, fără a fi loviti cu „lopta”. O echipa este la „prindere – ochire” iar o alta la „bătaie – fugire”. Echipa care pierde e cea care se află cel mai mult timp la „prindere – ochire”. Seara, toți
localnicii din Presaca Ampoiului și oaspeții lor se aduna la Căminul Cultural, unde are loc o petrecere și se mănâncă preparate tradiționale mocănești, cum ar fi miel fript la căldărușă și „balmoș”.

Expozițiile etnografice aflate în majoritatea comunelor de pe teritoriului GAL VAVM sunt păstrătoarea ale frumoaselor costume populare, a elementelor de arhitectura rurală, a obiectelor și uneltelor din gospodăria țărănească.

De remarcat este expoziția personală a colecționarului Achim Emilian de la Almașu Mare care a adunat cu pasiunea de o viață peste 10.000 obiecte din cele mai diverse, de la costume populare la obiecte din gospodăria țărănească și de la echipamente miniere la unelte specifice tehnicii populare din zonă.

Traditii1
Traditii2
Traditii3

Tradițiile și obiceiurile reprezintă comori ale străbunicilor noștri. Limba cea “bătrână” ne aduce în memorie povești de viață, legende, ritualuri ale moșilor noștri, credințele lor despre lumea văzută și nevăzută. Dimensiunile trecutului se pierd in fiecare zi, pentru că limba străveche pierde mereu cuvinte care au dat specificul și identitatea locului.
De aceea merită menționate câteva particularităţi lingvistice ale graiul tradiţional local care, se regăsesc şi astăzi printr-o serie de cuvinte şi expresii cu specific local și care dau muzicalitate şi culoare exprimării: ghie (vie), ghin (vin), ghinars (ţuică), gais (petrol), lemnuşe (chibrituri), oghiele (obiele), ştrinfi (ciorapi), laboş (cratiţă), cucuruz (porumb), ulcică (cană) şi
altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>