Pentru că sunt izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă, din bucurie sau durere, din năzuinţele şi dorurile românului, din setea de linişte sau din dragostea pentru frumos, elementele de cultură şi tradiţiile populare transmit valori şi creează punţi de legătură între generaţii. Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile care definesc un popor, făcându-l unic, statornic şi nemuritor, în ciuda scurgerii timpului.

muntele ses

Prin structura sa populaţională, pe teritoriul GAL Muntele Șes se împletesc în mod unitar şi armonios tradiţiile culturale ale naţionalităţilor conlocuitoare majoritare.

Ca îndeletniciri tradiţionale păstrate, în satul Borumlaca se poate remarca confecţionarea de linguri şi unelte casnice din lemn (mături, măturoaie, albii de framantat, etc.).

În comunitatea din Suplacu de Barcău, pe langă confecţionarea chirpicilor pentru construcţii, mai poate fi semnalată şi perpetuarea tradiţiei lăutăresti, între aceştia existând câţiva instrumentişti de certă valoare.

Comunitaţile religioase, indiferent de etnie, mai păstrează tradiţiile hramurilor bisericesti. Comunităţile slovace şi maghiare de religie romano-catolică organizează cu ocazia hramului bisericii balciuri ale comunitaţii. Astfel, în prima duminică a lunii mai are loc balciul din satul Dolea sărbatoare dedicată sfântului Iosif. Cu ocazia sărbatorii Inimii lui Iisus, în prima duminică a lunii iunie, se adună toată comunitatea la balciul din Valea Cerului. Balciul din satul Borumlaca se organizeaza în a doua duminică din luna iunie, cu ocazia zilei sfântului Anton. Ultima zi de bălci a anului se sărbătoreşte la Suplacu de Barcău, de ziua Sfântei Ana, în ultima duminica a lunii iulie. Aceste sărbători aduc laolaltă toţi locuitorii comunei, fară diferenţe de etnie sau religie, fiind prilej de întoarcere în vatra natală, şi pentru fii comunităţilor, plecati spre alte zări.

O altă tradiţie poate fi considerată şi organizarea în fiecare zi de marţi a târgului de la Suplacu de Barcău, acesta având o istorie îndelungată. Pe lângă componenţa economico-materială, această zi de piaţă constituie prilej de sărbătoare, fiind pretextul întâlnirii pentru toţi locuitorii comunei, şi în acelaşi timp, şi pentru locuitorii din comunele învecinate. Această comuniune socială, economică şi materială, dă şi o dimensiune culturală fiecărei zile de marţi, ca anecdotica circulând sintagma „Sfanta zi de intrare în piaţă”.

În cadrul comunei sunt 12 biserici din care: 2 ortodoxe, în Suplacu de Barcău şi Borumlaca; 4 romano-catolice în Suplacu de Barcău, Dolea, Valea Cerului şi Borumlaca, 1 greco-catolică, 1 reformată, 1 baptistă în centrul de comună, 2 penticostale, în Suplac şi Borumlaca, şi 1 cult crestin adventist. Deasemenea, în cadrul comunitaţii de rromi din Suplacu de Barcău, funcţionează o casă de rugăciuni de cult neoprotestant.

Comunitatea rroma este împarţită în două subdiviziuni, în funcţie de influenţă la care a fost supusă. Astfel, în satul Borumlaca, acestia sunt de limbă română, obiceiurile lor culturale fiind puternic influenţate de comunitatea română. În centrul de comună, comunitatea rroma este de limbă maghiară, şi implicit influenţa aceasta este mai pregnantă şi la nivelul ocupaţiilor şi tradiţiilor.

În comuna Derna cu ocazia sărbătorilor de iarnă se practică obiceiul colindelor de Crăciun, se formează echipe de colindători din tineri adulţi şi din copii, care umblă din casă în casă. Dintre colindătorii adulţi unul trece pe la casele gospodarilor şi întreabă dacă primesc colindătorii satului.

Dacă gazda este de acord colindătorii intră în casa cetăţeanului unde colindă, după care taraful popular care însoţeşte grupul cântă o melodie populară tradiţională zonei şi colindătorii trebuie să danseze toate fetele din casă, apoi gazda casei oferă bani şi cozonac colindătorilor. La sfârşit „mulţumitorul” mulţumeşte gazdei pentru primirea făcută şi darurile primite.

Copiii colindători umblă cu „Steaua”, „Pomul”, „Viflaimul”.

După terminarea colindului tinerii se adună la căminul cultural unde servesc băuturi şi cozonaci. În cele trei zile ale Crăciunului în cadrul căminului cultural au loc petreceri cu muzică populară. Cu ocazia Anului Nou copiii umblă în seara ajunului cu „Ciuraleisa” pe la oamenii din sat, obicei care se păstrează în Sacalasău. Cu ocazia sărbătorilor de Paşti se organizează Prohodul în Vinerea Mare când toţi enoriaşii ies din Biserică şi înconjoară lăcaşul de cult de trei ori cu lumânări aprinse, se citesc cele 12 Evanghelii şi se bate toaca trei zile.

La nunţi, cu o săptămână înainte de a avea loc nunta, „chemătorii” umblă prin sat şi invită la nuntă familiile din localitate. Cei care acceptă invitaţia în timpul săptămânii premergătoare nunţii duc la mireasă şi la mire ”cinstea”, format din produse din gospodărie (găini, ouă, făină, zahăr, ulei, etc.) care vor fi folosite în prepararea meniului de la nuntă.

Înainte de a participa la ceremonia religioasă „grăitorul” cere mireasa de la părinţii acesteia după care urmează cununia religioasă.

La intrarea în local, mirii sunt întâmpinaţi de către bucătărese cu o masă pe care se găsesc bunătăţi de la nuntă, iar mireasa aruncă cozonacul peste mulţime, și pe care trebuie să-l prindă unul dintre nuntaşi. Se mai aruncă grâu şi se stropeşte de către mireasă cu busuioc sfinţit peste nuntaşi, acest obicei simbolizează bogăţia şi fericirea tinerilor căsătoriţi. După servirea mesei se obişnuieşte să se cinstească mirii cu bani şi cadouri.

La decese se obişnuieşte să se organizeze „priveghiul”, când persoanele din sat aflate la priveghi sunt servite cu cozonac şi vin.

Costumul popular

Până pe la jumătatea secolului al XIX-lea romanii din Bihor aveau acelaşi port. La acea epocă specificul local se caracterizează printr-o structură foarte simplă, datorită numărului mic al pieselor componente. Deosebit de atrăgător se înfăţişa portul femeiesc. Părul era împletit şi înfăşurat pe două conciuri numite „cormi”, aşezate în sus de urechi, capul le era acoperit cu un ştergar alb decorat cu alesături, iar la gât se împodobeau cu şiruri de mărgele. Purtau cămaşa lungă prevăzută cu cusături pe mâneci şi cu pumnarilungi brodaţi pe muchia cutelor, zadie neagră din lână, în faţă, brâu ţesut din lână colorată. Peste cămaşa îmbrăcau un cojoc fără mâneci puţin mai lung de talie, iar în picioare se încălţau cu obiele de lână sau cânepă sau opinci. În zilele de sărbătoare adăugau ştergarul de mână bogat împodobit cu alesături, iar în locul opincilor cele mai multe purtau cizme negre.

Portul popular din Bihor se încadrează în tipologia costumului din zonele de vest ale ţării, unde linia, ca şi componenţa costumului, prezintă unele abateri de la tipul autentic al vestimentaţiei româneşti, prin poalele încreţite fix şi lipsa catrinţei de la spate a costumului femeiesc şi prin cămaşa scurtă, purtată fără brâu, şi ismenele largi la bărbaţi.

costum popular femeiesc bihor, gal muntele sesCostumul femeiesc se compune din îmbrăcămintea capului, cămaşa (poale), „zadia“, brâu şi încălţăminte. Pe deasupra femeile îmbracau un cojoc de diferite lungimi fără mâneci, suman sau, în locul acestuia, sumăniţa ori şal de lână. Vara, la lucru, umblă mai mult desculţe, în vreme ce iarna şi în zile de sărbătoare se încălţă cu obiele de cânepa ori lână, sau ciorapi împletiţi şi cu opinci de gumă, ghete, bocanci, mai rar cu cizme. Fetele mari şi nevestele tinere poartă cojoace scurte şi laibăre.

Există o distinctă deosebire între costumul vechi şi cel recent, purtat de femei astăzi.

Fetele poartă capul descoperit, cu părul împletit în „cica de pe frunte“ şi dusă la coada de la ceafă, care atârnă pe spate. Femeia îşi purta părul, în vechime, pieptănat cu „cormi”, din două cozi împletite deasupra urechilor şi răsucite în formă de coarne. A urmat pieptănătura cu cozile împletite la ceafă şi „duse roată” deasupra creştetului pe care se fixa ,,condul”, un suport confecţionat din lemn, os, sau metal, menit să înalţe forma capului. Femeia „se îmbrăca“ cu şterga­rul, „felega de cap” (ştergarul de cap), care după ce a pătruns „cârpa cu flori“ (industrială), s-a mai păstrat aşezîndu-se, împăturat, peste cârpă.

costum popular femeiesc bihor, gal muntele sesCostumul de tipul vechi are cămaşa compusă din „spătoiul românesc” („că­maşa ruptă”) şi poale, care ambele, încreţite întâi, sunt unite la talie. Pânza folo­sită este din cânepă la poale şi cânepă cu bumbac la spătoi. Cămaşa prezintă tipul clasic, cu foile încreţite la gât, unde sînt susţinute, sub guler, de „creţuri”. Foile de pînză sînt încheiate cu cheiţă decorativă. Mâneca terminată în volan „fodră“, încreţit cu „scăfătură”. Ornamentul plasat pe mînecă are două forme: cea mai veche este cu „braţe” sau „jure”, trei benzi orizontale (pe umăr, cot şi sub cot); a doua formă este cu un rînd vertical, de la umăr în jos, denumit „pe brâncă-n jos”. Ornamentul era cusut în motive geometrice, cu roşu la tinere şi negru la bătrâne. Poalele erau albe, neornamentate. în a doua fază apare „spă­toiul” şi poalele separate.

Noul spătoi are croiala — desprinsă de vechiul tip — cu mîneca prinsă din umăr, iar în faţă cu „cheptar” în forma cămăşilor bărbă­teşti de oraş contemporane. Decorul spătoiului nou se centrează pe „spetele” (umerii) pe „cheptar” şi la mânecă, unde scăfătură (creţurile volanului) este înlocuită cu „pumnarul”. Cheiţa dezvoltată la noul spătoi constituie un frumos decor. Coloritul se îmbogăţeşte cu noi nuanţe. Poalele, încreţite fix pe „pumnată”, au jos 1 —2 rînduri de volane, „fodori”, ornamentate.

„Zadia” catrinţă, purtată numai în faţă, prezintă o mare varietate în ierar­hia ornamentaţiei. Contemporană cu cămaşa veche este zadia neagră, căreia i-a urmat „zadia aleasă cu cîrligul” (o bordură jos) şi apoi „zadia bănăţeană”, care aparţine ţinutei de sărbătoare. Se poartă vara şi zadii din fibre vegetale, cu o bordură aleasă la poală. Ornamentaţia geometrică a zadiilor este colorată cu o bogată gamă, în care domină roşul, verdele şi vînătul liliachiu.

Brîul cu care se încinge femeia peste pumnata poalelor este ornamentat li­near în coloritul specific Bihorului. În ţinuta de sărbătoare femeia poartă pe braţ, „felega de brîncă”, un ştergar ornamentat cu alesături. Podoabele obişnuite în Bihor sînt zgărzile cu mărgele.

ie3
ie2
costum-barbatesv
ie4
dansatoare
brau

Costumul bărbătesc se compune din căciulă, sau pălărie, cămaşă, cioareci (ismene) şi încălţăminte. Cu un veac în urmă, portul bărbătesc, ca şi cel femeiesc, era identic în toată zona. Bătrânii mai purtau părul lung cu chici împletite în fața urechilor, iarna purtau cuşmă, iar vara pălărie neagră de pâslă cu marginile late şi ridicate. Cămaşa pentru zilele de lucru era croită cu mânecile slobode, iar pentru sărbătoare era prevăzută cu pumnari cusuţi cu arnici negru. Era lăsată peste cioareci şi încinsă cu şerpar lat din piele, înalt până aproapede subsuori. Peste izmene purtau cioareci albi cu croială simplă, iar peste cămaşă un pieptar din blană de miel. Pe deasupra pieptarului îmbrăcau o țundră lungă, simplă, încă neîmpodobita cu postav.

În anotimpurile friguroase, la stânele de păstorit, la pădure ori ladrum lung luau pe umeri sarica, confecţionată din piei de oaie. Când ploua se acopereau pe cap cu glugă, făcută din pănură albă.Se încălţau cu obiele de lână sau cânepa şi cu opinci dinpiele de porc. Tinerii purtau părul lung retezat în faţă şi cămaşa împodobită cu arnici roşu.

Căciula, „cuşma”, ţuguiată se poartă cu vîrful îndoit. înainte era pălăria cu „obezi late” sau „dopul roată” cu borul ridicat. Astăzi, pe lîngă pălăriile industriale, se poartă şi „dopul de bucate” (din paie).

Cămaşa veche era croită drept, cu mîneci slobode. Gulerul îngust şi gura cămăşii erau tivite cu „sinor” roşu sau negru. Era suficient de lungă, ca să fie strînsă la talie cu chimirul lat, care ajungea pînă la subraţ. I-a urmat cămaşa cu „pumnari“ la mîneci, cu „piep­tar” cu punte pe piept şi simţitor mai scurtă, cu ornamentaţia cusută cu alb şi uneori cu roşu la pumnari.

A doua piesă principală a îmbrăcămintei bărbăteşti o formează izmenele. În funcţie de croi se deosebesc trei tipuri: izmenele lungi, gacii, scurţi şi largi, izmenele cu croi orăşenesc. Primul tip este cu totul dispărut.

Un anumit interes artistic prezintă cioarecii de sărbătoare. Aceştia au apărut în preajma anului 1900 şi au fost lamodă până în 1935-1940. Se caracterizează printr-o bogată ornamentaţie, atât la cusăturile de la buzunar şi prohab, cât şi la tiviturile de -a lungul piciorului. Astăzi cioreci mai poartădoar bătrânii.

Dintre piesele de pănură, cioarecii sunt specifici portului bărbătesc. Cioarecii din pănură albă sînt croiţi drept şi neornamentaţi. Ismenele largi sînt ornamentate cu „chee” la unirea foilor şi cu o cusătură perforată, „durii“, la tiv. Cămaşa nouă fiind scurtă, nu se mai încinge cu chimir.

Dintre cojoacele şi pieptarele din Bihor amintim cele două tipuri princi­pale: „cojocul biişenesc”, ornamentat cu „ciupi“ (ciucuri) şi „cojocul cohănesc“, ornamentat cu broderie din lînă.

Sumanele bihorene prezintă o mare varietate în ornamentaţie, de la sat ia sat. Menţionăm sistemul de ornamentare cu şireturi şi postav colorat aplicate. Cu privire la formă şi culoare remarcăm prezenţa „sumăniţei“, sumanul scurt.

costum-barbatesc popular bihor
costum-barbatesc popular bihor
costum-barbatesc popular bihor
costum-barbatesc popular bihor

Descrierea costumelor populare slovace din Bihor

Slovacii (în limba slovacă slováci) sunt un grup etnic minoritar din România si reprezintă 0,1% din totalul populatiei României.

În localitatea Budoi, Comuna Popesti, judetul Bihor functionează Liceul Teoretic „Josef Kozacek” cu predare în limba slovacă. Pe lângă această institutie este asigurat si învătământul primar si gimnazial în limba maternă.

Ca minoritate etnică recunoscută oficial, slovacii au, împreună cu minoritatea cehilor din România, un loc asigurat în Camera Deputatilor.

populatia slovaca bihorÎncepând cu data de 15 mai 2004 are loc în localitatea Valea Cerului (comuna Suplacu de Barcău, judetul Bihor) festivalului international de foclor slovac unde debutează Ansamblul folcloric Cerovina, care de atunci şi până astăzi rămâne gazda acestui festival. Coregraful ansamblului este domnul Slavomir Ondejka, un celebru coregraf din Slovacia. El venea de mai multe ori pe an în Valea Cerului, iar după ce a efectuat o muncă de teren pentru a afla specificul cultural bihorean slovac, a pus pe scenă dansuri şi momente semnificative din viaţa localnicilor. O parte din costumele populare sunt cusute şi brodate manual de croitoresele din Valea Cerului: Hana şi Hanka Staňikova. În prezent, domnul Slavomir Ondejka  s-a reîntors în România si este instructorul grupei de copii a Ansamblului Cerovina. Alături de Jaroslav Zetocha (instructorul grupei de tineri peste 15 ani), încearcă să înfiripe în sufletul copiilor cu care lucrează dragostea pentru folclorul strămosilor pentru păstrarea traditiilor slovacilor din zona Bihor-Sălaj.

Repertoriul  este format din dansuri şi cântece tipice slovace. Punctul forte al repertoriului îl reprezintă  obiceiurile, costumele populare, cântecele şi dansurile slovace tipice zonei Bihor-Sălaj. Nu există nici o abatere de la acest folclor original ci se doreste ca acesta să se păstreze cu sfinţenie, dorind ca Cerovina, împreună cu celelalte ansambluri folclorice din România, să-l facă foarte cunoscut printr-o prestaţie bună pe scenele lumii.

Ca port, fetele nemăritate își purtau părul împletit, cu panglică lungă colorată, în general de culoare roz, roşie, albastră sau albă, într-o singură coadă (în general). Femeile căsătorite purtau o pieptănătură mai complicată care consta dintr-un coc prins cu un pieptene. Peste acesta, femeile mai bogate purtau o boneţică de dantelă numită „čepec“, iar cele mai sărace purtau doar batic,  simplu. La gât se purtau, în zilele de sărbătoare, mărgelele în patru rânduri, numite “perľi”.

populatia slovaca bihorCămaşa era o piesă de bază, care poartă denumirea de “opľecko”, fiind confecţionată din pânză de cânepă, iar pentru zilele de sărbătoare din pânză de bumbac. Această bluză era brodată la mâneci cu motiv numit lănţişoare.  Poalele albe “spodňik” erau confecţionate din pânză de cânepă albită. Peste ele se îmbrăca fusta „sukňa”. Pe partea de jos a fustei, se aplicau două rânduri de panglică.

Sorţul purtat în gospodărie se numeşte “šurec”, fiind lat de un cot, iar cel de sărbătoare, confecţionat din bumbac e cunoscut sub denumirea de “šata” mărginit cu dantelă de jur împrejur.

Ulterior apare, un apanaj al modernismului, “vizitka” – lucrată pe corp, iar la spate, de la talie în jos având o parte încreţită – cloşul. Era brodată cu floricele, de mule ori, avea nasturi coloraţi ce  se  încheiau în faţă. La guleraş şi la mâneci avea danteluţă şi aplicaţii dim şnururi colorate. În general vizitka era din aceeaşi culoare ca fusta, se purta  când era mai răcoare. Femeile mai învârstă purtau haine de culori mai închise şi fără imprimeuri florale.

Portul bărbaţilor slovaci bihoreni consta din: gaci de pânză de cânepă sau bumbac [„plaťene gaťe „], cămaşă [„košeľa“] cu mâneci nu foarte largi, fără broderii, cu guler îngust, cu patru nasturi mărginiţi de o parte şi de alta cu câte două pense, pantaloni-priceşi [„pričoše“], şorţ [„šurec“], vestă [„ľajbik”], curea [„remeň“], pălărie [„klobuk“], iar ca încălţăminte purtau cipici, şi de sărbători purtau cizme [„čižmy“] sau bocanci [„baganče”].

Copii mici, indiferent de sex, purtau o cămăşuţă lungă, încheiată cu patru nasturi la gât, din cânepă, cu mâneci lungi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>